Povestea bărbatului care și-a vîndut viața și din banii dobîndiți și-a cumpărat fericirea

Ian Usher a vândut tot ceea ce era al său pe eBay, adică maşina, casa, dar şi locul de muncă şi prietenii, după despărţirea de soţia sa Laura.

 

Aceasta l-a părăsit în urmă cu 4 ani, moment în care a decis să plece în lume.

Originar din Darlington (Anglia), bărbatul, acum în vârstă de 48 de ani, a obţinut 192.000 de lire sterline din vânzarea întregii sale vieţi şi a plecat cu un avion spre Dubai. A vizitat zeci de ţări şi a avut numeroase aventuri, pe care le-a relatat în cartea sa, “A Life Sold” (O viaţă vândută).

Printre experienţele sale se numără scufundările în cuşcă printre rechini albi sau alergatul împreună cu taurii. Ian Usher l-a întâlnit în periplul său şi pe miliardarul britanic Sir Richard Branson. De asemenea, a învăţat cum să piloteze un avion şi a apărut într-un film.

Înainte de a rămâne fără bani, a cumpărat o mică insulă din Panama, care l-a costat în jur de 30.000 de lire. El şi-a întâlnit şi noua dragoste în călătoriile sale, pe nume Moe. Cei doi s-au cunoscut în timp ce erau amândoi într-o sanie trasă de câini şi bărbatul a declarat pentru Sydney Morning Herald că nu s-au văzut timp de 15 luni.

Când ne-am întâlnit din nou în Florida şi am petrecut apoi împreună o săptămână în Jamaica şi apoi o altă săptămână în Costa Rica ne-am îndrăgostit“, a povestit Ian.

Bărbatul a mărturisit că a cumpărat insula dintr-o întâmplare: “Nu doream să trăiesc undeva unde trebuia să lucrez pentru a mă întreţine, cel puţin un an sau doi. Am făcut o ofertă pentru o mică insulă şi mi-a fost acceptată. Este foarte relaxant să stai aici“, a declarat el.