5 lucruri care trebuia să le știi la 20 de ani!

Să ai 20 de ani… nu exista ani mai frumoși decât 20, când ai libertate și energie. Deși învățăm multe cât trăim pe pământ, multe rămân un mister iar vârsta de 20 de ani e vârsta când  entuziasmul și sclipirea copilăriei încă nu s-au scurs complet din vene.

Sunt anii când a greși e văzut cu ochi răi, însă greșelile sunt acceptate. Să ai 20 de ani înseamnă să-ți petreci timpul cunoscându-te, e timpul cel mai bun pentru a investi în tine. Sunt principalii ani ai vieții tale și anii care în mare parte vor decide cum iți vei trăi restul vieții.

Iată 5 lucruri despre și pentru 20 de ani:

E perioada când începi să te cunoști.

Ne petrecem în întregime adolescența experimentând cu îmbrăcăminte, coafuri, muzica, droguri și feluri de a vorbi. Acum că am ajuns la 20 de ani, ne înțelegem propria persoană mult mai bine decât acum 5 ani. În această perioadă ajungem să ne cunoaștem cu adevărat. O să ne dam seama de ceea ce vrem să facem în viată .

Acești ani sunt cei în care decizi care e cea mai buna cale de a ajunge la ceea ce te face  fericit. Îți stabilești scopurile și-ți faci planuri. La douăzeci de ani știi ce vrei și de ce ești capabil –îți afli punctele forte și cele slabe. Știi de ce ai nevoie să muncești și în ce direcție vrei să mergi. Singurul lucru care trebuie să-l stabilești e în ce mod vrei să-ți obții scopul și, bineînțeles, de unde și cum o să-ți începi călătoria spre el.

rosu22 5 lucruri care trebuia să le știi la 20 de ani!

La 30 de ani e prea târziu! La drep vorbind, nu e niciodată prea târziu să-ți aduci viața pe drumul cel bun.Totuși dacă îți vei stabili drumul bun la 20, restul vieții îți va fi mult mai balansat și frumos. Dar trebuie să înțelegi că nimeni nu a reușit să aleagă repede, e nevoie de timp. Chiar și la începutul drumului spre succes și fericire, poți să te pierzi, chiar de la început poți să întâlnești obstacole.

Pe parcurs, poți să înțelegi că ceea ce ai ales defapt nu ți-se potrivește. Că vrei altceva. Atunci vei începe de la zero. E ok să faci asta la 20-25, dar dacă te vei răzgândi la 30 sau patruzeci? Nu vei mai putea lua totul de la zero cu aceeași ușurință.

Pentru  a stăpâni bine ceva, vei avea nevoie de aproximativ 10  ani. Începe la 20 și vei fi un maestru până la 30. Începe la 30 și nu vei fi maestru decât la 40. De ce să nu începi mai devreme?

rosu22 5 lucruri care trebuia să le știi la 20 de ani!

Pune-ți viața sentimentala pe locul doi. Înțeleg că oamenii sunt diferiți, dar e o nebunie să te căsătorești prea devreme. Căsătoria după vârsta de 27-28 de ani e posibil să meargă bine pentru anumite cupluri, dar majoritatea căsătoriilor durează mai mult când soții au vârste peste 30 de ani.

La începutul perioadei libertății (20 de ani), ne dezvoltam. Începem să ne cunoaștem și să înțelegem ce fel de oameni putem suporta. Nu e vorba de dragoste. Cuplurile se iubesc când se căsătoresc- momentul când totul se destramă e după căsătorie.

Să trăiești cu o altă persoană nu e ușor. Să menții dragostea, romantismul și entuziasmul devine foarte dificil când cealaltă persoană e întotdeauna în apropiere. Pentru a face o căsătorie să meargă e nevoie de un nivel de maturitate și materialitate. Mergi la întâlniri, sărută, depune pasiune, dar tu însuți să-ți fii prioritate până pe la 30 de ani. Dacă nu, riști tristeți și dureri inutile.

rosu22 5 lucruri care trebuia să le știi la 20 de ani!

Douăzeci de ani – vârsta ideală ca să-ți depășești limitele. La 20 de ani, suntem suficient  de tineri încât sa nu ne limitam, să ne folosim la maxim puterile fără să riscăm să ne deteriorăm, să afectăm anii viitori.

Putem dormi mai puțin, să lucrăm mai multe ore, să supraviețuim cu cafea – lucruri care devin mult mai greu de realizat când ajungi la 30 sau 40 de ani. Suntem tineri și dornici de viața, capabili de succes. Dă tot ce-i mai bun din tine cât încă mai ai energie. Viața devine mult mai complicată după 30 de ani. S-ar putea să nu mai ai șansa să lucrezi la maximum.

rosu22 5 lucruri care trebuia să le știi la 20 de ani!

Fii activ în toate și peste tot. La 20 de ani, nu ai nimic de pierdut, ești liber, ai energie. Un lucru care trebuie să-l ții mereu în minte e că tu faci schimbarea, iar la douăzeci de ani, să faci o schimbare în lume, în țara ta, nu-i chiar atât de greu.

Te-ai săturat de câini vagabonzi, de administrație (aici uneori e mai bine să stai cuminte), de vânzători nepoliticoși, de alcoolism? Tu poți să faci o schimbare, strânge oameni, revoltă-te, arată că exiști și că ai glas! Căci mai târziu nu o să ai timp, energie sau o să-ți fie frică.

Nu vă ratați cei mai buni ani!