25 de lucruri pe care ne-ar fi plăcut să le știm la 25 de ani

25

Fiecare vârstă cu descoperirile și nebuniile ei. Cea mai frumoasă vârstă probabil că este undeva între 20 și 25 de ani. Când nu ești destul de matur să le știi pe toate și când începi să descoperi lucruri despre tine, despre ceilalți și alte astfel de lucruri.

Felul în care afli cele mai importante lucruri din viața ta este foarte important iar noi am observat că la vârsta de 25 am aflat destul de multe încât ne întrebam dacă nu cumva ar fi trebuit să le știm cu mult timp înainte de la părinți, prieteni sau de la școală.

Iata lista noastră cu lucruri pe care ne-ar fi plăcut să le știm la 25 de ani:

1. Prietenii sunt foarte importanți

tumblr_lp171i3H4p1qdq8eeo1_500

Evident asta știam de foarte mult timp însă am avut și perioade în care am avut impresia că nu ne trebuie prieteni, ca le știm pe toate și ca cel mai bine ar fi dacă nu ne-am îngrădi cu nimic. Prietenii sunt foarte importanți și chiar dacă orele de la birou se lungesc uneori până după ora 18:00, ar fi bine să-ți faci totuși puțin timp și pentru o bere cu ei.

2. Și parintii mai greșesc câteodată

Am trăit foarte mult timp cu impresia că toate sfaturile parinților sunt bune. Adevărul este că ele sunt menite să te ajute dar de cele mai multe ori sunt greșite. Noi trăim în alte timpuri, lucrurile s-au schimbat destul de mult iar multe sfaturi primite de la mama nu au nicio legatura cu ce ni se întâmplă nouă cu adevarat. Acum știm, nu e obligatoriu ca părinții să le știe pe toate.

3. Iubirile nu durează o veșnicie

Unii au avut norocul să-și cunoască marea iubire încă din liceu. Pentru noi, ceilalți care au trecut prin mai multe relații, știm că iubirile nu durează o veșnicie și că timpul pierdut plângând dupa X sau Y nu se va întoarce niciodată.

4. Fii sociabil și pozitiv

large

Este foarte important să fii sociabil și în același timp pozitiv. Lași o impresie bună celorlalți, care te vor căuta fără doar și poate mai târziu pentru o discuție lejera despre…orice.

5. Carnet de conducere

Ne tot întrebam la ce ne-ar folosi dacă nu avem mașină. Acum știm: niciodata nu se știe când va fi nevoie să conduci tu.

6. Școala nu te educa

Școala trebuie tratată cu seriozitate și în același timp trebuie să știi că sunt mult mai multe lucruri de aflat și de învățat pe care nu le vei afla niciodată la școală.

7. Relațiile care încep prost se termina prost

tumblr_kynw1yheua1qzpe8uo1_500

Ne-ar fi plăcut să știm din timp de faptul că toate relațiile care încep cu stângul nu au cum sa funcționeze, oricât de mult timp și nervi investim în ele.

8. Timiditatea nu ajuta la nimic

Dacă nu știi ceva, întreabă. Dacă nu poți face ceva, cere ajutorul. Iar dacă nu acționezi la momentul potrivit iar motivul este faptul că ești timid/a atunci vei regreta cumplit.

9. Cititul ajută

Îți deschide mintea, îți îmbogățește vocabularul și te ajuta să vezi lumea cu alți ochi. Iar discuțiile cu ceilalți vor deveni rapid mult mai interesante.

10. Oamenii în vârstă sunt importanți

tumblr_static_granny_hug

Este foarte important să interactionezi din când în când cu oamenii în vârstă din viața ta. Ei știu lucruri pe care tu încă nu le cunoști și vei observa cât de liniștitor este să discuți cu un bătrânel.

11. Casatoria nu este obligatorie

Nimeni nu spune că ar fi dar când mergi de sarbatori acasa singur/a și ai deja 25 de ani toata familia te intreaba de ce nu te-ai căsătorit și care ar fi problema ta. Nu, nu este obligatoriu să te căsătorești dacă nu este cazul. Faptul că ești într-o relație stabilă și ești fericit/a cu atât este perfect.

12. Viciile te îmbătrânesc

Țigările nu sunt bune, băutura nu este, drogurile nu trebuie să fie o opțiune. Dar ne putem abține? Putem scapa de aceste vicii care ne acaparează și în jurul cărora ne învârtim? Ne-a fi plăcut ca cineva să ne dea peste mână de fiecare dată când ne aprindeam încă o țigară.

13. Împrietenește-te cu oameni mai deștepti decât tine

tumblr_m79h5gvQnS1qbolbn

De ce? Astfel vei simți întotdeauna nevoia să te perfecționezi, să înveți lucruri noi și să ții pasul cu ceilalți din grupul tău.

14. Fă economii

Nu pentru vile, case și mașini ci pentru momentele în care vei avea cu adevărat nevoie de anumite sume de bani pentru concedii, concerte mișto sau pentru vreo intervenție medicală (niciodata nu se știe).

15. Ai grijă de corpul tău

Mergi la sală, aleargă, mănâncă sănătos, nu da banii pe prostii și ai grija de tine și de corpul tâu.

16. Hainele nu sunt importante dar…

Nu te mai poți îmbrăca precum o făceai în liceu. Dac vrei să fii luat în serios trebuie să ai atitudinea și îmbrăcămintea potrivită. Din pacate oamenii pun preț pe așa ceva.

17. Dormi macar 8 ore pe noapte

lighting,sleep-314d1ea8c3daacb7f9a832aa65b26a52_h

Noi dormim doar câteva ore pe seara iar asta începe să se observe. Cearcanele nu sunt sexi iar oboseala nu te va ajuta la nimic ba dimpotrivă.

18. Gatește

Invață să gatești. La 25 de ani ar trebui să știi să-ți pregatești cam orice singur/ă. Gândește-te că parinții noștri aveau la 25 de ani deja 2 copii, 1 job și un soț, plus o casă de întreținut și se descurcau de minune.

19. Fă-te cunoscut…

…în orașul în care locuiești. Fă ceva pentru care lumea să te recunoască. Scrie, picteaza, organizează un event important. Te va face să te simti bine în pielea ta.

20. Ajută-i pe alții

Este foarte important ca măcar o parte din timpul tău să ți-l aloci ajutându-i pe alții. Pot fi lucruri mărunte dar sunt foarte importante și la fel ca mai sus și asta te va ajuta să te simți bine. Știm că suna egoist acest lucru dar dacă la finalul zilei ai făcut o faptă bună atunci e bine.

21. Nu încerca să repari oameni

tumblr_lvjq6fkKH61qawi3uo1_500

Nu-ți pierde vremea prea mult cu oameni care nu au niciun țel în viață încercând la nesfârșit să-i convingi că viața este frumoasă. Acești oameni îți mănâncă din timp și din energie aproape întotdeauna degeaba.

22. Proiect important

Dacă ai deja 25 de ani ar trebui probabil să ai câteva idei și planuri mari cu viața ta. Ideal ar fi să ai deja un proiect important de care să te ocupi iar dacă nu ai, timpul nu este pierdut, trebuie doar să știi că astfel de activități îți țin mintea vie.

23. Leneveala nu trebuie să fie la ordinea zilei

Este ok, ai avut un weekend în care nu ai făcut nimic însă nu fă din asta un obicei. Nu-ți lăsa mintea să se odihnească prea mult pentru că îți va fi foarte greu să o readuci la viata. Iar la 25 de ani ai tendința să te culci pe o ureche dacă nimic nu ți-a iesit până atunci.

24. Stai în chirie? Nu e chiar atât de grav

tumblr_lmnwdxoX4P1qjmniro1_500

Și ce dacă ai 25 de ani și înca stai cu chirie? Nu este nimic grav aici și este absolut normal să nu-ți permiți un apartament sau să-ți faci rate la bancă pentru următorii 30 de ani.

25. Nu-ți pierde vremea cu oameni proști

Nimeni nu-ți spune că este ok să te cureți de oamenii proști și neinteresanți din viața ta. Cu ce te ajută că ai 40 de prieteni dacă doar 10 dintre ei te ajută cu adevarat și doar de la 10 ai ce învăța. Fii un exemplu pentru ceilalți dar nu-i lăsa să-ți fure momentele importante din viață.

(via metropotam.ro)